Cristi Chivu a adus siguranță defensivei tricolore, chiar și dacă, în preziua meciului părea cu moralul la pâmânt
Cristi Chivu a plâns înaintea meciului din Belarus. Emoțiile căpitanului erau la cota maximă, iar în aceste condiții, evoluția sa avea să fie extrem de urmărită de către fani.
Căpitanul echipei naționale a ieșit în evidență în primul rând prin poziționarea excelentă în centrul apărării. La acest capitol s-a dovedit a fi mult mai inspirat decât colegul său de linie, Gabi Tamaș. Apoi, a demonstrat curaj, Chivu reușind două deposedări in extremis, după ce a băgat două „materiale” la limita regulamentului, dar care îi puteau aduce cartonașe galbene. Tot bănățeanul a rezolvat în minutul 33 și cea mai periculoasă fază în care a fost implicată defensiva tricoloră, centrarea lui Alexander Hleb de pe flancul stâng fiind rezolvată doar după respingerea extrem de oportună a fundașului, rămas singur în apărare. Rețeta? Aceeași: poziționare perfectă, plasament de fundaș din Italia. Minusurile lui Chivu de la meciul împotriva „Rusiei albe”? Aportul ofensiv aproape de nota zero și verticalizările ca și inexistente.
3 goluri a marcat Cristi Chivu, în 73 de meciuri la echipa națională a României
2 fotbaliști au fost titulari atât în meciul de aseară, cât și în ultima victorie cu Belarus din deplasare, de la Minsk, 3-1 în septembrie 2007, reușită în timpul mandatului lui Victor Pițurcă. Ambii au jucat în apărare, respectiv Cristi Chivu și Răzvan Raț.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER